Cum ar trebui sa fie viata

viata

Au fost momente in viata fiecaruia, in care am fi vrut sa dam timpul inapoi. Sa mai fim din nou copii. Ne-am fi dorit cu totii sa mai fim din nou la 20 de ani. ,,Fara griji si fara bani”, vorba cantecului, dar cu mintea de acum. Ei, dar din pacate pentru fiinta umana, asa ceva nu e posibil. Inca! Probabil ca evolutia speciei umane si descoperile stiintifice ale viitorului vor face posibila vreodata intoarcerea in timp.

Pana atunci, in vremurile prezente, ne punem intrebari despre viata si despre rostul ei. Despre ce asteptari si vise aveam la tinerete si cu ce ne-am ales sau ne vom alege la batranete. Din experienta proprie sau a altora stim ca viata nu e intotdeauna frumoasa. De exemplu, eu cred ca cel mai necinstit lucru in viata, este modul in care aceasta se terminã. Adica, ceea ce vreau sa spun este ca viata e grea. Si cu totii suntem ocupati s-o traim. Atat de mult incat nu ne dam seama ca are si un sfarsit inevitabil. Si la sfarsitul ei ce obtii? O moarte. si asta ar trebui sa fie un bonus? Eu cred ca ciclul vietii e de-a-ndaratelea. Cu totii am vrea sau am vrut la un moment dat sa ne schimbam viata, sa o luam de la capat. De aceea, eu cred ca pentru a face asta ar trebui mai intai sa murim, sa incepem invers. Si daca se poate sa incepem viata cu vizionarea propriei morti, obligatoriu naturala, pe la 100 de ani. Si dupa aceea, proaspat mort-nascut, sa mergi sa locuiesti intr-un azil de bãtrani de 5 stele. Aici ar trebui sa capeti intelepciunea necesara in timpul avansarii catre tinerete. Numai ca, la un moment dat, esti dat afara din azil pe motiv ca esti prea sanatos. Te impaci cu soarta si te duci, iti iei pensia intreaga, apoi iti cauti ceva de lucru pentru urmatorii 40 de ani. iti gasesti, iar cand incepi sa lucrezi, primesti un baston si o palarie in prima zi de lucru. Si uite-asa, muncesti patruzeci de ani pana cand devii suficient de tanar ca sa te bucuri de pensionare. Abia dupa aceea incepe cu adevarat viata: te-apuci de baut, de femei, mergi la bairame, si nici nu-ti dai seama ca esti gata pentru liceu. Dar patru ani trec repede si, ocupat cu examene, iubiri trecatoare si pasionale, juraminte de iubire si chefuri-monstru, nici nu realizezi ca trebuie sa mergi apoi la scoala primarã. Devii un copil, te joci, n-ai nici o responsabilitate, esti ocrotit, iubit si ti se fac toate poftele. Devii bebelus, nu stii ce se petrece cu tine, inveti lucruri noi, cunosti fete noi si senzatii noi. Trece un timp si te trezesti ca iti petreci ultimele noua luni plutind intr-o oarecare imponderabilitate intr-un loc cu toate facilitatile: incalzire centrala, baie, room service…si in marele final, se reduce totul la un orgasm…Desi la prima vedere poate fi amuzant, acest punct de vedere este totusi unul trist. Ciudat mod de a vedea viata, veti spune. Dar cred ca e tipic naturii umane ca la un moment dat sa iasa dintr-o oarecare monotonie si sa schimbe din temelii mersul natural al lucrurilor. Chiar si numai in imaginatie. Din pacate, viata asa cum e ea astazi, curge numai in sens invers celor imaginate de mine aici. Cursul ei e implacabil, nu poate fi schimbat decat poate in modul cum traiesti atat timp cat esti in viata.

Insa pentru toti totul se termina la fel…Fiecare ramane cu iluzia ca a fost cineva pe acest pamant. Ca a fost o frunza sau un fir de iarba pe care vantul l-a indoit sau l-a plimbat de colo colo. Si din pacate, nici unul dintre cei multi plecati nu s-a mai intors sa ne povesteasca daca exista o alta viata dincolo…Macar asa, moartea ar avea un sens.

Autor: Viorel Dodan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns