Un avion spaţial misterios va ajunge în curând pe Terra

X-37 Orbital Test VehicleUn avion spaţial misterios, aparţinând Forţelor aeriene americane, a orbitat în jurul Pământului în ultimele 20 de luni şi urmează să revină pe Terra în această săptămână. Potrivit CNN, nu există informaţii clare cu privire la misiunea acestei „mini navete spaţiale”, existând multiple teorii cu privire la motivul pentru care acest avion a fost trimis în spaţiu.

Avionul spaţial robotizat, asemănător unei navete, se numeşte X-37B şi a fost lansat pentru prima dată pe orbita Pământului în aprilie 2010, misiunea lui fiind una secretă. Ulterior, el a fost lansat din nou în spaţiu în 2011 şi a revenit pe Terra în iunie 2012, informează CNN.

„Acest vehicul a fost conceput pentru a fi un laborator orbital pentru testarea de noi tehnologii şi componente, care apoi pot fi aduse pe Pământ şi examinate. Tehnologiile testate în cadrul programului se referă la sisteme de ghidaj, de navigaţie şi de control, sisteme de protecţie termică, scuturi şi structuri rezistente la temperaturi ridicate sau sisteme de zbor electromagnetice”, informează US Air Force.

Sursa: mediafax.ro

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns