Ţara făgăduinţei sau… Regatul portocaliu

regatul-portocaliu

A fost odată ca niciodată un tărâm de vis…”Pe-un picior de plai, o gură de rai” spuneau rapsozii…Mioarele alergau în voie, câinii lătrau a bogăţie, iar oamenii erau graşi şi frumoşi. Luna strălucea pe cer mai ceva ca soarele, iar ziua razele lui dezmierdau feţele oamenilor destoinici. Ce să mai…lapte şi miere!

Dar, odată cu trecerea timpului, o furtună năprasnică s-a abătut peste acest tărâm de vis. O negură sângerie a “înfulecat” tot, astfel încât luna s-a transformat în seceră, iar razele soarelui băteau ca un ciocan creştetele bieţilor oameni.
Din acei oameni frumoşi şi voioşi ei s-au transformat, încet, încet în nişte umbre, livizi la faţă şi în suflet…Ura din sufletul lor transpărea şi pe feţe, hidoşindu-i şi înăsprindu-i. Se simţeau încătuşaţi, fără scăpare, ca într-o colivie.

După câţiva zeci de ani de chin s-a întâmplat însă o minune! Uşa de la colivie s-a deschis şi ei au avut impresia că sunt liberi…În sfârşit liberi după atâta amar de timp! Au urmat câţiva ani în care părea că totul este posibil, că niciodată nu se va mai repeta acea experienţă urâtă, acel coşmar de nedescris, deşi mai existau unii nostalgici, probabil suferinzi de sindromul cuştii sau cu creierele şterse…

Mânaţi ca o turmă de oi la strungă, sub aparenta libertate au fost convinşi să-şi părăsească originile, credinţa, memoria şi să “călătorească” mai întâi către Regatul Roşu, apoi Albastru şi în cele din urmă să ajungă în cel Portocaliu.
Pentru a ajunge în Regatul Portocaliu, văzut ca o Ţara a Făgăduinţei, ei au făcut mari sacrificii…au străbătut mări şi ţări…ţinuturi întunecate, au înfruntat foamea, setea, stresul, şi-au amanetat tot ce aveau, unii chiar sufletul…

Ajunşi la capătul puterilor, jerpeliţi şi lihniţi au început să întrevadă o luminiţă…”Luminiţa de la capătul tunelului” spuneau preafericiţii conducători! Haideţi, un mic sacrificiu şi am ajuns! Şi oamenii au plecat capul în pământ şi au strâns din dinţi şi au păşit în Regatul Portocaliu…Ce mai bucurie, ce mai fericire era pe aceia care au supravieţuit drumului, uitând însă să privească în urmă lungul drum presărat cu cruci…

O perdea groasă de fum învăluia însă Regatul Portocaliu…Din aceasta a apărut deodată un om cu şuviţă, carismatic şi cam din topor, urându-le: “Să trăiţi bine!”…şi oamenii s-au veselit pe loc. Spuneau: uraaa! Am scăpat! Vom trăi în sfârşit bine!

Dar n-a fost să fie aşa…

După o perioadă de îndatorare, în care toată lumea şi-a făcut case, şi-au luat maşini, tocmai datorită încrederii în spusele omuşorului, care între timp îşi pierduse şuviţa, a urmat o perioadă sumbră în care oamenii cenuşii ai acestuia au pus stăpânire pe tot ce înseamnă chiverniseală…taxe şi impozite, taxă pe aer, taxă pe viaţă, amanet pe viaţa celor încă nenăscuţi….

Înconjurat de cadâne precum “frumoasa” Elena (nume cu rezonanţă în mintea oamenilor, amintindu-le ori de cea care iscase războiul homeric, ori de cea care vrăjise un rege, ori de cea care a îngenuncheat în trecutul apropiat o naţie întreagă) omuşorul devenea tot mai autoritar, tot mai sever, devenind un adevărat tiran.

Se pare că istoria se repetă, iar pe aceşti visători îi aşteaptă în loc de un viitor luminos, o dictatură luminată! Iată că, în Regatul Portocaliu, norii care îl învăluiau odinioară încep să se disipe, lăsând să se vadă maşinăriile şi mocirla groasă…jugurile şi vătraiele care îi vor înfiera pe aceşti cutezători…Speranţa care încă mai licărea în sufletul lor, începe să se stingă treptat, căpătând culori străvezii, ca mai apoi să se transforme în URĂ!

URA e ceea ce le-a mai rămas!

URA, URA, URA strigau şi lingăii…

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns