Soluţia celor două state „este şi în interesul Israelului”

Palestinian President Mahmoud Abbas delivers a speech during a visit to the Lievano palace in Bogota

[corner-ad id=1]Din luna iulie şi până în prezent, echipele de negociatori israeliano-palestiniene s-au întâlnit de opt ori.

Convorbirile directe pentru procesul de pace au fost reluate după o pauză de două săptămâni, în timp ce liderii israelieni şi palestinieni s-au aflat la New York pentru a lua parte la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Din luna iulie şi până în prezent, echipele de negociatori s-au întâlnit de opt ori.
Detaliile negocierilor în derulare, sub îndrumarea secretarului de stat american John Kerry, nu sunt publice, dar vizează un acord care va permite soluţionarea conflictului prin rezolvarea tuturor chestiunilor, inclusiv frontiere, refugiaţi şi Ierusalim.
Aflat în regiune de câteva zile, emisarul american pentru procesul de pace, Martin Indyk, s-a întâlnit la Ramallah cu liderul autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, pentru a discuta îmbunătăţirea condiţiilor pentru convorbirile directe între israelieni şi palestinieni.
Washington-ul a acceptat o implicare mai mare în negocieri decât în tratativele precedente. Părţile sunt de acord cu intensificarea convorbirilor.
Ministrul israelian al justiţiei, Tzipi Livni, care răspunde de dosarul negocierilor, spune că soluţia a două state este şi în interesul Israelului.
De asemenea, reluarea negocierilor permite ţărilor arabe din regiune să se alăture Israelului în faţa ameninţărilor islamului radical iranian.
Livni a subliniat că va insista pentru apărarea intereselor naţionale şi de securitate ale Israelului.
Palestinienii spun că pentru soluţia a două state vecine, favorizată de Washington, încă mai este timp şi este posibilă dacă se rezolvă problema teritoriilor disputate.
Preluat de pe: ROMANIA – ACTUALITATI
Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns