Şofer începător, depistat de poliţişti cu 147 km/h pe DN2 E85

politia-rutiera-politist-etilotest-fiola-rompres-880x600În urma neregulilor constatate în trafic poliţiştii rutieri au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut permisele a 9 conducători auto

                    În ziua de 22 iulie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au desfăşurat acţiuni de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 303 sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute permisele a 9 conducători auto care nu au respectat regulile de circulaţie.

104 dintre abateri au constat în depăşirea regimului legal de viteză, împotriva a doi conducători auto fiind luată şi măsura reţinerii permisului pentru o perioadă de 90 de zile.

Unul dintre aceştia – un tânăr în vârstă de 20 de ani – şi-a condus maşina cu 147 km/h, pe DN 2 E85, în afara localităţii Racoviţeni, deşi a obţinut permisul de mai puţin de un an.

Tot fără permis a rămas un bucureştean de 42 de ani, din Bucureşti, pe care poliţiştii l-au depistat cu o concentraţie alcoolică de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei din Rm. Sărat.

Alţi şase conducători auto au predat permisele pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (doi), pentru neprezentarea la Poliţie în termenul legal după implicarea într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale (doi), pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric şi neoprirea la semnalul poliţistului rutier (câte unul).

Pe lângă conducătorii auto, şi 46 de pietoni au fost sancţionaţi contravenţional după ce şi-au riscat viaţa prin modul de deplasare pe drumurile publice.

Poliţiştii rutieri au întocmit şi un dosar penal după ce un bărbat de 48 de ani din municipiul Buzău a fost implicat, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, iar în urma testării alcoolscopice, s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns