Scandal – comuna Mărăcineni

rovignetaLa data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, o tânără de 25 de ani din comuna Mărăcineni, administratoare a unei societăţi comerciale de pe raza comunei Mărăcineni, a sesizat poliţia cu privire la faptul că în apropierea magazinului respectiv a avut loc un scandal.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Mărăcineni s-a stabilit că pe fondul unui conflict spontan, între doi localnici în vârstă de 36, respectiv 28 de ani a izbucnit un scandal iar cei doi s-au lovit reciproc.

Bărbatul de 36 de ani a plecat pentru scurt timp şi a revenit cu un topor.

Imediat, în scandal a intervenit un bărbat de 32 de ani care l-a lovit cu pumnii în zona capului pe bărbatul de 36 de ani, după care i-a luat toporul şi a plecat.

Pe numele bărbatului de 36 de ani a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „port fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, iar toţi cei trei implicaţi în scandal au fost sancţionaţi contravenţional.

Sursa: IPJ BUZAU

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns