Despre pupincuristi…

servility

Desi am preferat sa stau de o parte si sa las pe altii mai priceputi sa scrie, situatia dezastruoasa a societatii si, mai ales, neimplicarea celor mai multi dintre conationalii mei m-a determinat sa scriu cateva idei care poate le trec prin cap si altor oameni care mai au inca un suflet de roman…

Astazi voi scrie despre anumiti oameni de langa noi care inca traiesc si gandesc in epoca comunista. Este vorba de asa-zisii pupincuristi. Termen care de altfel suna peiorativ deranjeaza foarte tare pe unii. Chiar imi amintesc ca mi s-a interzis o reclama la radio (la putin timp dupa ce am renuntat la functia de director de la acel post de radio), ce suna cam asa: „Oameni politici, pitipoance, pupincuristi, demagogi si toparlani suntem cu ochii pe voi!”…tocmai pentru ca, probabil, deranja auzul fin al anumitor personalitati ale orasului.

Sa revenim insa…Ei, pupincuristii s-au obisnuit sa ridice osanale oricui si oricand este cazul pentru a obtine avantaje. De fapt exista doua categorii:
Unii care pupa in fund pentru functiile pe care le detin si pentru care au „luptat” in coate si pe branci. Acestia se prezinta de obicei ca niste doamne / domni a caror moralitate este de necontestat, dar care la cea mai mica „bataie de vant” uita de acea prestanta si pupa mana sefului. Ei nu au de fapt personalitate. Nu au curajul sa ia atitudine (bineinteles cand este cazul) in fata „stapanirii”. Eu i-as numi Homo Umilitus…

Cea de-a doua categorie este a celor care, desi stiu ca nu obtin mari avantaje, continua sa se umileasca in speranta obtinerii pe viitor a acestora. Daca observa, dupa ceva timp, ca „munca” a fost in zadar, ei se revolta si blameaza „directiunea” cu o forta fantastica si, de cele mai multe ori, cu argumente de necontestat. Pe ei i-as numi Homo Artagosus.

Indiferent din ce „specie” fac parte, pupincuristii sunt periculosi pentru societate si dovada este sistemul imbacsit din care facem parte. Cati dintre voi nu pleaca capul de „teama” ca seful sa nu inceapa sa tipe, de altfel fara motiv? Dar diferenta este ca, in timp ce tu ai creier si eviti (aplanezi) conflictul in mod constient, colegul tau o ia inainte precum… si se duce sa-l perie pe spate: „Sefu, sefu! O cafeluta, o biscuite?”

Din pacate acest efect este generalizat si cu greu mai putem face ceva astazi. De la cele mai inalte structuri pana la oamenii de rand acest prost „obicei” se transmite si se impamanteneste fara sa ne dam seama. Si iata ca societatea se degradeaza. Devenim din ce in ce mai umili, mai aplecati iar fruntile noastre nu se mai pot ridica sa scruteze cerul. Si atunci ne intrebam de ce nu avem curajul sa luam atitudine sa „ne croim o alta soarta”…
Atat timp cat vom continua sa „pupam” funduletul cald al domnilor directori, presedinti, al sefilor in general nu vom reusi decat sa proliferam smogul dens din viata societatii noastre.

Ce mi se pare si mai grav este ca acesti sefi, desi se presupune ca sunt mai „destepti”, accepta sa fie lingusiti si, culmea, chiar le place! Dar probabil ca si ei au ajuns in acele functii pe aceleasi criterii.

In concluzie, la sedinte, la cafele, la evenimente inarmati-va cu multa rabdare si antrenati-va (oteliti-va) nervii pentru a rezista pe de o parte tentatiei, iar pe de alta parte pentru a stapani senzatia de voma care e posibil sa va incerce. Daca observati ca aceasta senzatie de greata nu mai persista, ar trebui sa va ingrijorati si sa luati masuri severe. De obicei doua degete aplicate strategic pe gat rezolva problema. Sa nu-i stropiti totusi pe „distinsii” pupincuristi…e posibil sa va muste foarte tare si sa va doara…
Despre sef sa nu va faceti probleme…O merita cu prisosinta!

Autor:  Sorin Stan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns