POLIŢIŞTII CONTINUĂ CONTROALELE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ILEGALITĂŢILOR ÎN DOMENIUL OPERAŢIUNILOR CU PRODUSE CEREALIERE ŞI DEPANIFICAŢIE

Masini cu cereale de contrabanda Foto Politia Timis

În perioada 7 – 13 septembrie a.c., au fost constatate alte 5 infracţiuni, cu un prejudiciu a cărui valoare a fost estimată la peste 320.000 de lei / Au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 33.000 de lei şi s-au aplicat 116 sancţiuni contravenţionale.
În perioada 7 – 13 septembrie a.c., poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică şi poliţie rutieră ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
Poliţiştii au efectuat 264 de controale, dintre care 54 la societăţi comerciale, 18 la persoane fizice autorizate şi 192 la autovehicule ce efectuau transporturi cu astfel de produse, în urma cărora au constatat 5 infracţiuni la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 116 contravenţii, dintre care 30 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 86 la alte acte normative.
Patru persoane sunt suspectate de comiterea infracţiunilor constatate, iar valoarea totală a prejudiciului în dosarele penale întocmite a fost estimată la peste 320.000 de lei.
Poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 32.842 de lei, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 61.470 de lei.

Preluat de pe: IPJ BUZAU

 

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns