Pachetul de servicii medicale de bază „şi pentru neasiguraţi”

tbb1[corner-ad id=1]Pachetul vizează medicina primară, ambulatorie şi de spital, dar şi asistenţa comunitară şi medicina dentară, stabilind serviciile de care beneficiază toţi cetăţenii.

Proiectul pachetului de servicii medicale de bază a fost lansat de către Ministerul Sănătăţii şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie.

Structurat pe mai multe capitole, pachetul vizează medicina primară, de ambulatorie şi de spital, dar şi asistenţa comunitară şi medicina dentară stabilind serviciile de care beneficiază toţi cetăţenii.

Noul pachet de bază al serviciilor medicale vizează printre altele optimizarea resurselor prin limitarea internărilor în spitalele publice pentru probleme ce pot fi rezolvate în ambulatoriu şi prin reducerea investigaţiilor imagistice repetate, conform iniţiatorilor.

Cea mai importantă modificare este că pachetul de bază va fi gratuit atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate.

Imunizarea copiilor, gratuită, ca şi până acum, în cadrul Programului naţional de vaccinări, rămâne, în principal, în responsabilitate medicului de familie.

Ca noutate, pachetul cuprinde trei vaccinuri opţionale, care până acum se achiziţionau de către părinţi, respectiv Rotavirus, Pneumococcal şi HPV.

„Noua abordare de acordare a serviciilor în acest pachet are la bază impactul pe care problemele de sănătate îl au asupra societăţii, în general, intenţionând să reducă povara îmbolnvirii în rândul populaţiei cele mai vulnerabile şi să crească calitatea vieţii pentru aceştia, aceştia fiind, din păcate, persoanele cele mai expuse la risc şi persoanele care dezvoltă problemele de sănătate cele mai grave”, a declarat Radio România Actualităţi dr. Adrian Pană, ministru secretar de stat în Ministerul Sanatăţii,

Audio: Dr. Adrian Pană, ministru secretar de stat în Ministerul Sanatăţii, a explicat la Apel Matinal ce prevede pachetul de bază al serviciilor medicale.

Preluat de pe: ROMANIA – ACTUALITATI

 

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns