Nereguli sancţionate în trafic

trafic-bariera-sosea-centura

În cadrul activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore pentru supravegherea şi controlul traficului, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au constatat şi sancţionat 62 de abateri de la regulile de circulaţie.
30 dintre contravenţii au fost comise de conducători auto, 12 de către pietoni şi căruţaşi, iar 3 de către biciclişti.
Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 9 conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru diferite perioade de timp. Şase dintre aceştia nu au acordat prioritate de trecere autovehiculelor care aveau acest drept ori pietonilor angajaţi regulamentar în traversare, trei nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semafoarelor, iar unul s-a prezentat în termenul legal la poliţie după ce a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
În aceeaşi zi, a fost întocmit şi un dosar penal pe numele unui adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Cislău, pe care un echipaj de poliţie l-a depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 102B.

Autor: IPJ BUZAU

 

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns