Despre morti numai de bine!

dead-0920_616O vorba din popor ipocrita care reflecta o oarecare teama a “inapoiatului”, dobitocului care mai este inca in viata fata de cel plecat in „lumea dreptilor”…Exista un adevarat cult al mortilor, cel putin pe meleagurile noastre, incepand cu Biserica care se imbogateste de pe seama pomenilor si pana la amaratii care cersesc pentru pomana la usa bisericii…

Lasand la o parte senzationalul efemer legat de moartea raposatului / raposatei de genul: vai era tanar(a) saracul/saraca si ce bine arata acum o saptamana, in esenta ramane cine a fost cu adevarat…ce fel de om a fost…

Ce sa ne mai cramponam si sa ne prefacem ca suntem niste milostivi si in principiu niste buni samariteni, care sufera alaturi de familia indurerata (si de ce am face-o?) cand in esenta fiecare traieste dupa propriile reguli, dupa propria…hai sa zicem constiinta (ipocrizie)? Buni sau rai, drepti sau strambi oamenii nu se vor schimba niciodata! Am fost, suntem si vom fi cei care l-am rastignit pe Isus pe cruce si nimic nu va schimba acest lucru! Pote doar vreo mare nenorocire care sa-i uneasca pe bietii dobitoci ramasi in viata…

Pe de alta parte de ce sa ne prefacem ca cel trecut in nefiinta, desi a facut multe lucruri rele este acum absolvit de toate pacatele? De ce sa nu-i recunoastem adevaratele „merite”?

De ce in cazul unui om bun ii sunt limitate, „ciuntite” meritele, in timp ce in cazul unuia care a calcat in picioare pe altii i se atribuie „clasicul”: „Despre morti numai de bine”?

Autor: Sorin Stan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns