MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier.

           Polițiștii acţionează zilnic  pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier.

Dispozitivele de siguranţă publică au ca prioritate descurajarea celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal, în special în zonele aglomerate.

Totodată, se acţionează pentru combaterea infracţiunilor ce s-ar putea comite pe fondul aglomeraţiei (furturi din buzunare, genţi ori sacoşe).

O altă prioritate a efectivelor angrenate în misiuni în această perioadă este asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic.

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie, activităţile de dirijare a traficului fiind completate de acţiuni pentru combaterea excesului de viteză şi pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Polițiștii buzoieni vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

 

La cumpărături:

  • manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături, de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
  • nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
  • păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil altor persoane şi nu în sacoşa de cumpărături;
  • când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul unde aveţi banii sau geanta pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
  • când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi la dumneavoastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
  • asiguraţi temeinic autoturismul şi nu lăsaţi la vedere, în interior, bani sau obiecte tentante precum telefoane mobile, laptopuri, genţi, borsete, pungi de cadouri, etc.

 

În cazul în care plecați de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, nu neglijaţi următoarele aspecte:

  • rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă sau care staţionează fără motiv în faţa locuinţei/pe casa scării sau care încearcă să descuie uşa;
  • spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
  • închideţi şi asiguraţi, la plecare, toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
  • faceţi pregătirile de deplasare cât mai discret;
  • banii lichizi sau obiectele de valoare mare şi volum mic (bijuterii, spre exemplu) vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, aşa că evitaţi să le lăsaţi în locuinţă;
  • nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori;
  • la plecarea de acasă, nu lăsaţi în uşă bilete care să dezvăluie acest lucru;
  • asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante;
  • împreună cu vecinii, stabiliţi un sistem de supraveghere atunci când lipsiţi de acasă!

 

Recomandări pentru prevenirea infracțiunilor cu violență:

  • evitaţi persoanele irascibile sau aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, nu daţi curs provocărilor acestora;
  • dacă vi se pare că sunteţi urmărit, îndreptaţi-vă spre un grup de persoane sau intraţi într-un magazin şi sunaţi urgent la poliţie;
  • nu vă lăudaţi către persoanele necunoscute sau amicilor ocazionali cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră sau la domiciliu;
  • nu proferaţi injurii întrucât acestea pot duce la declanşarea unor conflicte spontane ce pot degenera în violenţe;
  • nu vă faceţi singuri dreptate folosind violenţa, apelaţi mai bine la instituţiile abilitate;
  • dacă sunteţi agresaţi, nu aveţi reţineri în a striga după ajutor. O asemenea reacţie îl poate determina pe agresor să vă lase în pace;
  • dacă sunteţi martorul unei agresiuni, informaţi de urgenţă poliţia apelând 112.

 

În traficul rutier:

– înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa condiţiilor de pe traseul pe care urmează să îl parcurgeţi!

– adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic !

– în zilele cu ninsori, viscol, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni!

– echipaţi-vă maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant!

– verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire!

– verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător!

– circulaţi cu viteză redusă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, trebuie să menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă.

– evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp;

– nu efectuaţi depăşiri riscante!

– nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!

–  Totodată, recomandăm pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns