Mandate puse în executare de poliţişti

Mandate-puse-in-executare-de-catre-politistii-maramureseni

În ziua de 17 septembrie a.c., poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti ai Secţiei 7 poliţie rurală Grebănu, au depistat un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Buda, urmărit la nivel internaţional la solicitarea autorităţilor judiciare din Spania.
Autorităţile judiciare spaniole emiseseră pe numele tânărului mandat european de arestare, acesta fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de „omucidere voluntară”, potrivit Codului Penal din Spania.
Poliţiştii l-au prezentat în aceeaşi zi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, procurorii dispunând măsura reţinerii.
Tânărul a fost prezentat ulterior Curţii de Apel Ploieşti, iar magistraţii au luat împotriva lui măsura arestării preventive, până la predarea către autorităţile judiciare spaniole tânărul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
În aceeaşi zi, şi poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare emis de Judecătoria Pogoanele pe numele unei localnice în vârstă de 54 de ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Femeia a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, de unde va fi transferată într-un penitenciar, în vederea executării pedepsei.

Autor: IPJ BUZAU

 

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns