Mai, florar…Săptămâna II

  • Anchetarea directorului RA-APPS, Gabriel Surdu, a dezvăluit nu doar că Cristi Bîgiu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, a turnat vrute şi nevrute în arest, dar şi că a primit şpăgi fără număr şi fără limită. Raportul anchetatorilor arată că Bîgiu avea chiar şi un om de încredere, o femeie, căreia îi lăsa în custodie banii din şpăgi. Unii susţin că femeia de încredere ar fi chiar unul dintre consilierii personali ai lui Bîgiu. Procurorii oferă şi un exemplu. În luna august a anului 2013 Bîgiu i-a lăsat femeii de încredere o şpagă mică de 50.000 de euro. După trei zile Bîgiu i-a transmis femeii să-i ofere 25.000 de euro nepoatei sale, Irina Popovici. Restul şpăgii a fost cheltuită de Bîgiu pe una, pe alta. Deh, obrazul pătat trebuie îndestulat.
  • Se aude că primarul Constantin Boşcodeală a petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral, acolo unde şi are o vilă, la Năvodari. Împreună cu soţia sa, Felicia, el a fost zărit şi într-un club de fiţe din Mamaia, „Le Gaga”, unde a încercat să se deconecteze înainte de sentinţa în apel ce urmează a fi dată de magistraţii din Braşov în dosarul Gloria. Şi dacă tot am vorbit de sentinţă, gurile rele afirmă că Boşcodeală şi-ar fi făcut viză de flotant pentru Constanţa. Asta pentru a a ajunge la penitenciarul Poarta Albă, în cazul în care va fi condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. De această stratagemă s-a folosit şi Cristi Borcea înainte de a ajunge după gratii. Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost închis Gigi Becali, este recunoscut drept o închisoare cu condiţii mai bune de detenţie. Să fii murit şi ultima speranţă?
  • S-ar părea că funcţia de şef al PSD Buzău a fost amanetată. În cazul în care Constantin Boşcodeală va ajunge după gratii, succesorul său va fi deputatul Marcel Ciolacu, cel care ar fi primit deja binecuvântarea de la “el lidero maximo”, Victor Ponta. Să fie într-un ceas bun! Despre Ciolacu vorbim, nu despre Boşcodeală…
  • Celebrul promotor de fotomodele, Gabriel Enciu şi-a cimentat poziţia în PSD, după ce naşul său, George Sava, a fost numit prefect al Buzăului. În ultima vreme, Enciu a fost deseori văzut în compania soţilor Sava, semn că relaţiile de familie se pupă bine cu cele de partid. Interesant este că Enciu este însoţit la întâlniri de fosta sa soţie, Andreea Buzăeanu. Ce mai, armonie în familie…
  • Se pare că ar exista un motiv pentru care se tot amână numirea unui nou subprefect de Buzău, după ce George Sava a părăsit postul pentru a prelua funcţia de prefect al judeţului. Senatorul UNPR Constantin Popa ţine morţiş ca partidul său să aibă un reprezentant în conducerea Prefecturii. Cum UNPR face parte din coaliţia de guvernământ, iar PSD Buzău pare o barcă fără cârmaci, este foarte posibil ca Popică să-şi vadă visul cu ochii. Rămâne de văzut şi cine va fi alesul, având în vedere rezerva de cadre destul de limitată a UNPR
  • De ceva vreme, buzoienii nu se mai uită ca măgarul la poarta nouă la fondurile europene, mai ales când sunt puse la bătaie cu folos. Cel puţin, orice iniţiativă în care se oferă consultanţă şi pregătire pentru începerea ori dezvoltarea unei afaceri trezeşte maxim interes. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui recent proiect derulat pe regiunile de sud şi sud-est ale României care oferă sprijin antreprenorial tinerilor studenţi şi femeilor care vor să-şi deschidă afaceri. Pe lângă lecţiile preţioase de management al afacerilor, cursanţii primesc 400 de lei la finalul stagiului de pregătire, iar cele mai bune 55 de planuri de afaceri depuse în cele două regiuni beneficiază de o finaţare minimă gratuită de 20.000 de euro pentru a-şi pune pe picioare business-ul. Sună extrem de interesant şi tentan, nu? Ei bine, la Buzău, acest proiect a fost anunţat, în adevăratul sens al cuvântului, în cadrul unei conferinţe de presă, abia după ce s-au încheiat înscrierile. Adică, la aceste cursuri s-a înscris cine a aflat despre ele… pe surse. Sau dintr-un cotidian local, unde proiectul a fost promovat printr-un simplu anunţ. Cum ar veni, anunţuri româneşti pentru fonduri europene.

    Sursa: scurtpe2.ro

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns