Licenţa la exploatarea Roşia Montană, „secretă”

rosia-montana-cariera-ager-1Compania Roşia Montană Gold Corporation a obţinut, în 1999, de la statul român, o licenţă de exploatare pe o perioadă de 20 de ani, a precizat premierul Victor Ponta.

Deşi licenţa de exploatare este un document clasificat, şeful guvernului a furnizat, astăzi, câteva detalii, având în vedere interesul publicului pentru subiectul Roşia Montană.

La momentul iniţial, redevenţa către statul român era de 2% din valoarea producţiei miniere, dar aceasta a fost renegociată, ajungând în prezent la 6%.

Proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană a primit aviz favorabil de mediu din partea ministerului de resort, sub semnătura ministrului Rovana Plumb.

Acordul de mediu va fi eliberat doar dacă proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană va trece de Parlament, a mai spus premierul Victor Ponta.

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Dan Şova, a apreciat că statul român se va afla într-o poziţie foarte dificilă, dacă proiectul de lege va fi respins de Parlament şi acţionarul majoritar al Companiei Roşia Montană Gold Corporation, Gabriel Resources, va solicita despăgubiri în faţa unei camere de arbitraj:

„Această lege nu dă dreptul de exploatare, cum greşit s-a reţinut. Dreptul de exploatare este dat din 1999. Această lege, dacă nu trece, nu trimite pe Gabriel Resources acasă; dacă nu vrea să plece, rămâne pe loc. Deci va fi opţiunea investitorului, dacă va da în judecată statul român sau va rămâne în continuare să se lupte cu statul român. Dar, până în 2019 şi în continuare, dacă vor dori, nu-i putem da afară, conform licenţei semnate în 1999 de domnul Berceanu” a mai spus Dan Şova.

Controverse politice privind Roşia Montană

Exploatarea de la Roşia Montană a provocat controverse şi în rândul clasei politice, atât cu privire la oportunitatea realizării proiectului, cât şi în legătură cu detalii tehnice, cum ar fi eventualitatea ca România să plătească despăgubiri dacă exploatarea nu se concretizează.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, se va întâlni, astăzi, cu reprezentanţii Confederaţiei Meridian pentru a discuta despre situaţia de la Roşia Montană.

El spune, însă, că nu poate da curs solicitărilor minerilor de a se deplasa la Roşia Montană şi le-a transmis că vrea un dialog în formă instituţionalizată.

Proiectul de lege se află în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, care, săptămâna viitoare, trebuie să vină cu un raport comun.

Între timp, mai mulţi lideri politici au anunţat că nu vor susţine acest proiect, inclusiv Victor Ponta, în calitatea sa de deputat.

Cu toate acestea, premierul spunea, aseară, la Antena 3, că dialogul în luarea unei decizii într-o problemă foarte importantă, dar şi nevoia de investiţii şi crearea de locuri de muncă au fost aspectele luate în calcul atunci când a decis să trimită proiectul la Parlament.

Victor Ponta este de părere că există şi foarte multe beneficii pentru România, dar şi foarte multe pericole, dacă nu se realizează acest proiect, de aceea o decizie atât de importantă trebuie să o ia oameni în cunoştinţă de cauză.

Din opoziţie, democrat-liberalii susţin retragerea proiectului din Parlament, întrucât, afirmă ei, acesta este neconstituţional.

Fostul premier Emil Boc spune că proiectul a fost făcut cu toate excepţiile de la legile în vigoare în favoarea Gold Corporation.

Emil Boc afirmă că un premier trebuie să apere, în primul rând, interesul public, nu pe cel al unei companii.

El a precizat că în perioada cât a fost în fruntea Guvernului nu a primit nicio notă de informare care să spună că Gold Coportation cere două miliarde de dolari despăgubiri.

Emil Boc susţine că firma trebuie să respecte condiţiile precizate de legile europene în materie şi nu poate cere despăgubiri câtă vreme proiectul nu are viz de mediu.

Preluat de pe: ROMANIA – ACTUALITATI

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns