Evenimente şi activităţi din ziua de 10 septembrie 2013

Poliţiştii-corupţi-au-pus-controale-pe-capul-IPJAdministrator suspectat de evaziune fiscală

Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui buzoian în vârstă de 64 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Cel în cauză este suspectat că în perioada decembrie 2007 – decembrie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale ce are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a drumurilor”, ar fi înregistrat în actele contabile achiziţii de piese de schimb şi consumabile pentru uzul mijloacelor de transport şi al utilajelor deţinute de firmă şi utilizate în activitatea curentă, în valoare totală de 206.390,58 de lei, pe baza unor facturi emise în numele unor furnizori cu sediul pe raza municipiului Bucureşti, care însă nu confirmă realitatea derulării acestor relaţii comerciale.

În acest mod, suspectul ar fi dedus în mod nelegal T.V.A. în sumă de 33.257,25 de lei şi s-ar fi sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 27.701,16 lei.

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Adolescenţi prinşi la furat, în livadă

În seara zilei de 10 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, poliţişti din cadrul poliţiei oraşului Pătârlagele au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi tineri au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau prune dintr-o livadă de pe raza satului Sibiciu de Sus.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că principalii suspecţi sunt doi localnici în vârstă de 16, respectiv 17 ani. Aceştia au mers, în jurul orei 14.00, în livada unui consătean în vârstă de 82 de ani, au scuturat mai mulţi pruni şi au început să adune „recolta”.

Pentru că au fost surprinşi de un vecin al proprietarului livezii, adolescenţii au fugit, abandonând la faţa locului atât prunele, cât şi sacii pe care îi aduseseră pentru a încărca fructele.

Prejudiciul a fost recuperat, iar pe numele celor doi adolescenţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


Suspecţii identificaţi, prejudiciul recuperat

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Puieşti au identificat marţi doi localnici în vârstă de 55 şi 22 de ani, principalii suspecţi în cazul unui furt de porumb de pe câmp comis în perioada 6 – 8 septembrie a.c. şi înregistrat iniţial în evidenţe cu autori necunoscuţi.

Cazul a fost sesizat poliţiei în ziua de 9 septembrie de către un cetăţean din Galaţi care a precizat că i-a fost sustrasă cantitatea de aproximativ 2.000 de kilograme de ştiuleţi de pe un teren cultivat cu porumb pe care îl deţine în extravilanul satului Puieştii de Sus.

Valoarea pagubei a fost estimată la 1.500 de lei.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, s-a reuşit şi recuperarea întregii cantităţi de porumb ce a fost sustrasă.

332 de sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri pentru neregulile constatate în trafic în ultimele 24 de ore / Şapte şoferi au fost lăsaţi fără permise, trei dintre aceştia fiind depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice

În ziua de 10 septembrie a.c., un echipaj de poliţie care acţiona pe bulevardul Stadionului din municipiul Buzău a depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Buzău, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În aceeaşi zi, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au mai constatat şi 332 de contravenţii.

Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a şapte conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Doi dintre şoferii care au rămas „pietoni” marţi şi-au condus maşinile cu viteze de peste 100 km/h în localităţi tranzitate de DN2 E85, trei au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, unul nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul ce avea acest drept, iar cel de-al şaptelea nu a respectat semnificaţiei culorii roşii a unui semafor amplasat pe strada Focşani din municipiul Rm. Sărat.

Valoarea totală a amenzilor aplicate ca urmare a neregulilor constatate marţi în trafic a fost de 51.720 de lei.

Autoaccidentare

                    În noaptea de 10 spre 11 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stupinei din municipiul Rm. Sărat, o tânără în vârstă de 19 ani din comuna Podgoria nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu pietriş, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a lovit de gardul betonat al unui imobil.

Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost internată la Spitalul Municipal Rm. Sărat.

Autor: IPJ BUZAU

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns