Guvernul a lansat portalul posturi.gov.ro, unde sunt anunţate posturile libere din administraţie

130916_094019_105_86473_393_278Guvernul a lansat, luni, portalul posturi.gov.ro, unde au fost centralizate şi pot fi găsite în prezent peste 250 de anunţuri privind posturile vacante din administraţia publică locală şi centrală din ţară.

Anunţurile de pe posturi.gov.ro prezintă în detaliu posturile vacante, modalitatea în care solicitanţii pot aplica pentru acestea şi informaţii despre dosarul de concurs.

Persoanele interesate pot efectua căutări în funcţie de localitatea dorită, cât şi în funcţie de cuvinte-cheie, nivel de pregătire necesar pentru ocuparea poziţiei, angajator sau data la care au fost publicate posturile.

Iniţiativa reprezintă continuarea proiectului PublicJob.ro, lansat în 2012 şi coordonat de către Cristian Botan, în prezent consilier pentru transparenţă în administraţia publică al premierului Ponta.

Guvernul arată că noul portal este o modalitate de respectare a principiului transparenţei faţă de cetăţeni.

Preluat de pe: MEDIAFAX

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns