Pacatul gandirii

dece-batrani-au-pierderi-de-memorie-si-probleme-in-gandire-pot-sa-apara-la-40-de-aniTraim vremuri de cumpana pentru mintea si sufletul uman si cu totii ratacim in cautarea unor raspunsuri la intrebari pe cat de simple in aparenta, pe atat de complexe in profunzimea lor: Cine sunt eu? De unde vin si unde merg? Care e rostul meu pe acest pamant pe timpul bucatii mele de viata?

Unii dintre noi, vesnic nemultumiti cauta o viata intreaga un raspuns la aceste intrebari, altii, se amagesc cu raspunsuri simple, imaginandu-si ca au gasit adevarul despre lume si viata. Fara a fi mari filozofi rafinati si eruditi, cu totii putem observa in zilele de astazi un mare zbucium, o framantare a rasei umane cu privire la originile ei pe pamant. Lupta dintre teoriile biblice si teoriile stiintifice ale originii omului e din ce in ce mai dura. Pe de o parte, sustinatorii religiei, in speta biserica, se lupta sa-si pastreze adeptii si intreaga constructie ridicata de mii de ani pe principiile originilor divine ale aparitiei si existentei omului. Pe de alta parte, mintea umana, stiinta, ofera noi interpretari pentru lucruri pe care credeam ca le stim deja. in contextul acesta, sunt multi cei care doresc sa apere biserica de ,,blasfemiile” stiintei despre religie, Biblie si biserica. Pe mine, un religios minimalist, ce oscileaza intre a crede sau nu in divinitate, aceasta confruntare ma pune intr-o si mai mare dilema. O parte din mine e speriata de cele ce se dezvaluie cu atatea argumente stiintifice despre o alta fata a perceptelor religioase si ceea ce deriva din ele. Cealalta parte din mine s-ar fi vrut satisfacuta ca, iata, sunt unii care demonstreaza si demonteaza toata aceasta constructie despre religie, veche de milenii, pe care o credeam universal valabila. Inca nu stiu care parte a castigat sau va castiga….Sigur ca viata noastra de azi, cu tot ce inseamna ea, n-ar trebui sa-mi creeze asemenea dileme existentiale si sa fie cauza unei decizii in acest sens. De aceea, ma gandesc ca aceste afirmatii ale mele capata un caracter dual. Pe de o parte pot fi vazute ca ratacirile unui eretic, un sarman ateu pacatos care nu-si gaseste linistea ,,intru Domnul”, chinuit de ,,demonii” indoielii. Pe de alta parte, acest altfel de a vedea viata si relatia cu dimensiunea spirituala a ei, ar face din mine un ,,liber cugetator”, unul din cei care vad dincolo de sabloane, dogme si indoctrinari. Celor care m-ar banui de una din aceste ,,fapte”, le spun ca s-ar insela, pentru ca nu e deloc asa. Nu am pretentia ca sunt vreun Giordano Bruno al vremurilor moderne sau vreun ,,apostol al necredintei”, de aceea vreau sa spun ca nu am ceva impotriva bisericii, a religiei, a credintei in general. In ,,micimea” mea interioara, am ales sa-mi pun in aceste randuri convingerile si indoielile despre acest subiect, cu riscul de a-mi atrage oprobriul opiniei cititorilor. Probabil ca samanta materialismului dialectic aruncata din abundenta in timpul anilor de scoala din comunism a incoltit abia acum. Cred ca tuturor ne place sa ne numim buni crestini, sa ne inchipuim ca undeva acolo sus este sau ar trebui sa fie cineva care ne va ajuta cand, aici pe pamant, speranta va disparea. Tocmai de aceea, ne cumparam iertarea pacatelor cu donatii pentru biserici, sperand ca astfel vom fi pusi in capul unei liste si vom fi remarcati de Atotputernicul. Si vorbind din acest punct de vedere consider ca, procedand astfel si cumparandu-ne cu bani si un loc in Raiul iluzoriu, ne cumparam de fapt, un loc in Iadul de aici de pe pamant. Pe pamantul in care deja ne vindem deja sufletele si constiintele pe bani, mai multi sau mai putini, sperand ca astfel ne vom ridica pe scara sociala cat mai sus si astfel vom fi mai aproape de a fi niste ,,mici Dumnezei”. Ne place acel sentiment specific uman de a privi de sus pe cei din randul carora tocmai ne-am ridicat, iar aerul rarefiat al ,,inaltimilor” la care ne-am ridicat ne da acel sentiment ca nimeni nu e mai presus decat noi. Si trebuie sa recunoastem cu totii ca am avut la un moment dat, macar odata in viata acest sentiment…In fata dovezilor zdrobitoare ale stiintei in privinta existentei sau nu a lui Dumnezeu, pana si Biserica a trebuit sa accepte compromisul ca acesta nu este neaparat acel batran cu barba alba si fara varsta sau de-o varsta cu universul, bland si iertator cu ,,oitele” sale ratacite. Se accepta ideea (chiar daca fara prea multa bucurie) ca exista deasupra noastra o entitate spirituala sau de alta natura care ne guverneaza viata la nivelul de specie animala ce suntem, cat si la nivelul mentalului individual si colectiv. De asemenea, se vehiculeaza si o alta teorie conform careia, un om care citeste Biblia si alte carti si care mai gandeste si cu mintea lui, nu poate fi decat un eretic in ochii ignorantilor, daca indrazneste sa traga alte concluzii decat biserica. Pe de alta parte, un crestin habotnic crede ca nu are voie sa gandeasca cu mintea lui, daca da destui bani la biserica si se preface ca se supune canoanelor bisericesti. Biserica spune si il declara indubitabil pe Dumnezeu Atotputernic, dar totusi, pentru a fi mai clara ideea de teama, ii da si diavolului ceva putere, din moment ce admite existenta acestuia. Eu cred ca daca un om crede in ideea de Dumnezeu, Dumnezeul sau personal sub orice intruchipare e perceput, atunci relatia sa cu acesta este directa si nu are nevoie de intermedierea unei institutii. si totusi, in ultimii douazeci de ani, noi romanii am ajuns la concluzia ca suntem un popor de pacatosi si am facut o obsesie pentru constructia de biserici si catedrale. Catedrale si biserici de cartier, de bloc, de scara chiar si de apartament. Mai nou am vrea o Catedrala a Mantuirii Neamului, una de dimensiuni megalomanice pentru a ne arata evlavia si credinta in Dumnezeu. Parerea mea e ca nu marimea sau multimea lacaselor de cult pot elibera de pacate. Dupa cum am spus, libertatea de gandirea omului-spirit nu poate si nu trebuie institutionalizata. Altfel, ea ar avea soarta omului-fiinta incorsetat in standardele si limitarile normelor sociale. Cu atat mai mult cu cat, unii din slujitorii Domnului care le administreaza au dovedit de prea multe ori ca nu sunt straini de practici si comportamente care nu au nimic de a face cu ceea ce propovaduiesc, cedand foarte usor unor tentatii si ispite. Astfel, prin aceste exemple, pun sub semnul intrebarii intreaga tagma a slujitorilor lui Dumnezeu si rostul lor ca duhovnici. si daca Dumnezeu exista si e unul singur pentru toata rasa omeneasca, cum se face ca exista atatea culte religioase si atat de multi Dumnezei cu tot atatea nume?. Si daca invataturile Lui sunt pentru iubirea de aproapele tau, cum se face ca in numele Lui si cu crucea in frunte s-au dus razboaie sangeroase, numite cu cinism ,,sfinte”?…Sau cum se explica faptul ca perioada Inchizitiei, cand crimele in numele bisericii si pentru apararea ei, intoleranta si ignoranta au fost duse la rang de lege si ale carei reguli au fost impuse si aplicate de biserica, a fost una din cele mai negre din istoria omenirii?…In aceasta infruntare dintre stiinta si religie, fiecare aduce argumente in sprijinul ideilor sale si cu toate astea, nimeni nu a castigat aceasta lupta. Poate pentru ca nici in realitate, lupta dintre bine si rau nu s-a transat clar de o parte sau de alta. Ca si cum Dumnezeu si Dracul ar face un ,,blat” etern cu destinul omenirii…si atunci, unui citat pretins a fi din Malraux: „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, i se poate adauga la sfarsit un simplu semn de intrebare grafic(?) care poate modifica total sensul profund al acestei afirmatii.
De multe ori caile Domnului(daca el exista) sunt mai anevoioase, incurcate, iar satisfactiile celor care cred in El ca entitate spirituala sunt percepute doar de cei cativa cu nivele superioare de intelegere. Si de cele mai multe ori ele sunt de natura spirituala si nu materiala, palpabila de orice muritor. Acestea din urma sunt – cica – apanajul diavolului si de care trebuie sa ne tinem departe. Culmea e ca ele aduc adevaratele placeri ale vietii, de aceea e greu sa rezisti tentatiilor. Sa fie asta explicatia? Nu stiu, dar pana cand una din cele doua parti va castiga acea lupta pentru corpul si mintea mea, imi voi respecta conditia ca orice umil muritor, oscilant in temerile lui, indoindu-se de realitate si crezand in iluzii(sau invers). Sunt om si am dreptul sa ma indoiesc de tot ce ma inconjoara, chiar si de mine insumi. Pentru ca, pana la urma ,,Cogito, ergo sum!”, poate fi la fel de bine ,,Dubito, ergo sum!”

Viorel Dodan sau

Toma Necredinciosu’

Autor: Viorel Dodan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns