Dosar penal pentru difuzare de muzică în scop ambiental, fără drept

afacerea-fonogramelor-1La data de 29 octombrie a.c., ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat împreună cu poliţişti din cadrul Posturilor de poliţie comunale Cislău şi Cătina controale la două societăţi comerciale de pe raza comunelor.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în ambele locaţii, administratorii difuzau muzică fără a deţine autorizaţii emise de UCMR-ADA. De asemenea, poliţiştii au identificat mai multe bunuri (băuturi alcoolice şi tutun) pentru care administratorii nu deţineau documente de provenienţă.

În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 139 ind. 6 alin. 2 şi 3 şi art. 140 lit. a şi c din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Totodată, administratorii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 3000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 205 lei.

Sursa: IPJ BUZAU

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns