Crima institutionalizata

crima

Constitutia Romaniei garanteaza cetatenilor ei dreptul la viata, la asistenta medicala gratuita si tratament egal pentru toti. Asta scrie in ceea ce ar trebui sa fie un fel de ,,tabla a legilor” unui stat democratic, normal, sanatos.

In realitate, teoria este contrazisa flagrant. Si nu numai la acest capitol. O simtim cu totii in fiecare zi, in fiecare ora. Si atunci ne putem intreba in mod legitim:,,Ce rol mai are statul?” Pentru faptul ca cetatenii tarii incalca legea, aceeasi carte spune ca exista mijloace de pedepsire a acestora. Se poate ajunge pana la restrangerea unor drepturi si libertati, in cazul unui sinistru, a unei situatii exceptionale care pune in pericol securitatea nationala. Nu mai discut despre interpretarea acestui ultim paragraf din Constitutie, in contextul actual in care este invocat. Dar sper din tot sufletul ca nu se refera la restrangerea dreptului la viata. Pentru ca astfel poate fi interpretata moartea unui copil de noua ani din cauza unei simple fracturi. Stim cu totii ca in sistemul medical este o saracie crunta, un haos pe toate palierele. De la organizare si pana la dotare, situatia spitalelor romanesti este tragica. Ca o consecinta, s-au inmultit cazurile de decese din cauze aparent banale. Ultimul din acestea este cazul acestui copil care, dintr-o banala fractura a ajuns sa fie macelarit si apoi ucis de acest sistem numit impropriu astazi ,,medical”. Alungati din tara de conditiile sociale si salariale mizere, unii medici romani au plecat in alte tari. Ceilalti ramasi insa, incalca acel ,,juramant al lui Hypocrate”. Poate din indiferenta, neputinta, blazare sau frustrare, acestia pun intr-o lumina sumbra pe toti din breasla. Perspectiva de a ajunge astazi intr-un spital din Romania este mai teribila decat boala insasi, oricare ar fi ea. Si daca n-ar fi de-a dreptul tragic, poate ca ne-am amuza pe aceasta tema. Nu cred ca acei oameni care au trecut prin calvarul unei internari in spital pot spune acelasi lucru. Pentru ca in astfel de cazuri, dincolo de orice retete, tratamente si interventii chirurgicale, se pare ca tot selectia naturala a speciilor actioneaza si in cazul speciei umane. Ca si in lumea animala, cel mai puternic rezista. Cel care are o zestre genetica sanatoasa, niste gene de supravietuitor, dar mai ales un noroc orb(nu chior!), acela va putea spera ca iese viu dintr-un spital din Romania. Pe aceasta tema se poate face chiar un ghid de supravietuire urbana. Si revenind la ce spuneam mai sus, ne intrebam daca nu cumva statul practica aceasta metoda a selectiei naturale pentru a-si alege viitorii platitori de taxe. Mai putini dar mai puternici, bine facuti si rezistenti la boli. Ma intreb daca nu reprezinta acest fenomen o alta incalcare a Constitutiei(a cata oare?) pentru care statul ar putea fi acuzat de genocid impotriva propriilor cetateni. In concluzie, cine-l poate pedepsi pe el, Statul, pentru asta? Legile, egalitatea cetatenilor in fata lor, sunt asadar, doar vorbe goale. Ele nu se aplica statului insusi, institutiilor lui. Si atunci ne putem intreba firesc daca nu cumva, aceasta organizare sub forma institutionalizata in toate formele ei nu devine o utopie? De multe ori, protestele oamenilor in apararea unor drepturi legitime, sau tocmai impotriva acestor institutionalizari excesive a personalitatii umane, au fost etichetate ca anarhie. Strigatele de deznadejde si revolta au fost incadrate la ,,provocarea de dezordine sociala” sau infractiuni. In cazul strigatelor de deznadejde ale familiei acestui copil, al celor multi de dinaintea lui sau care vor mai urma, ce masuri ia statul? Si daca ia aceste masuri, pot ele sa inlocuiasca cumva moartea unui semen de-al nostru, cu atat mai mult a unui copil? Si atunci, cand printre lacrimi de deznadejde si disperare oamenii striga: ,,Criminalilor!”, pot fi ei acuzati de ,,ofensa adusa autoritatilor statului”? Si mai tragic e ca aceste lucruri au devenit o obisnuinta, simple fapte de viata si moarte pentru care nu se mai revolta pe nimeni, cum ar fi normal. Avand in vedere situatia actuala de la toate nivelele si in special din sistemul sanitar, cred ca putem spune fara teama de a gresi ca statul este azi un exponent al crimei organizate. Organizate institutional…Super-optimistii vor spune ca totusi nu-i chiar asa rau, iar super-pesimistii vor spune ca se poate si mai rau. Si intr-un caz si in altul, adevarul e unul tragic care depaseste acele simple enunturi dintr-o carte numita Constitutie.

In mod cinic se foloseste pretextul acestei inchipuiri numita criza, pentru a justifica astfel de tragedii. Parerea mea e ca, daca e sa acceptam ideea unei crize, atunci sa fim cu totii de acord ca suntem intr-o criza a umanitatii in toate formele ei. Cu totii suntem bonavi de indiferenta, ignoranta si ratacire. Din pacate aceste boli se cronicizeaza si risca sa devina incurabile in viata noastra ca supravietuitor in jungla numita Romania.

Autor: Viorel Dodan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns