Orăşelul de provincie versus capitală

studenta_iasi_trista

– Ce mai face fiica dumneavoastră? Nu am mai văzut-o de ceva vreme…
– A… a ajuns mare! E în Bucureşti!
– Vai, felicitări! Când mai vine pe acasă?
– A…nu ştiu! E prea ocupată! E femeie de afaceri!

Iată o discuţie banală între două doamne pe o străduţă dintr-un orăşel de provincie… Un neavenit ar crede că nu e nimic surprinzător în această discuţie. În schimb cei care au mai călcat într-un “scuipat” de bucureştean ştie că lucrurile nu stau tocmai aşa…

Ceea ce omite să spună doamna, fericită că fiică-sa este “cetăţeancă” de Bucureşti este câte sacrificii face “fetiţa” ei pentru a supravieţui în capitală. Pe lângă stresul cotidian inevitabil, încă din momentul în care a păşit pragul locuinţei, de la mijloacele de transport în comun (dacă nu cumva are “prietenul” maşina sau dacă nu i-a dat firma una)….şi până la grija plăţii facturilor la întreţinere, uneori duble sau triple faţă de provincie. Şi mai grav este dacă stă cu chirie şi nu e fată “descurcăreaţă” (adică nu are vreun “protector”, “sponsor” sau să-i spunem mai bine “prieten” cu bani, chiar dacă e mai “puriu”)…

Să presupunem că nu lucrează la o multinaţională (job considerat “norocul românaşilor” de după revoluţie) şi nu e “sponsorizată”…Scăzând aşadar, chirie, întreţinere, hrana zilnică (dacă nu-i mai trimite şi maică-sa oala de ciorbă şi tradiţionalele sărmăluţe), abonamentul la metrou şi/sau RATB, nu mai vorbim de micile “plăceri” gen tampoane sau pilule contraceptive, o ieşire la mall sau măcar la un amărât de fast-food…rămâne cu fix…biletul de tren către casă. Asta în cazul fericit, dacă e fată strângătoare!

Dar ce mai contează? Maică-sa e fericită! O are pe fiică-sa în Bucureşti! Poate, Doamne ajută, pică norocul şi-l găseşte pe Făt Frumos cu bani…că de, maică…oraşul e mare….şi cine ştie, un şef mai mic s-o găsi şi pentru ea! Fata la rândul ei e fericită! E cu fiţe de Bucureşti acum! Veselie mare! Ce contează că le frige stomacul de foame? Faima contează frate!

Ce să facă ea într-un pârlit de oraş? Să ajungă ca maică-sa? La valoarea ei? Una e să zică că stă şi, culmea, mai are şi un superjob (parcă stă cineva să verifice?) în capitală şi alta e să fie “provincială”!

Aşadar, vorbim degeaba de lansarea oraşului, de încercările disperate ale unora să păstreze anumite valori morale, de a ridica nivelul de civilizaţie al orăşelului de provincie…Poate după 5-6 ani când fetiţa va vedea ce înseamnă un oraş “vampir” precum Bucureştiul, când se va uita în oglinda şi va realiza că a îmbătrânit în plus cu vreo douăzeci de ani, cu nervii pe “bigudiuri” şi cu buzunarul gol! Atunci se va retrage la mămica, bucuroasă că a văzut “lumea”!

Da doamnă, aveţi dreptate! Sunt un frustrat…Până una alta, să nu uitaţi să-i trimiteţi oala cu ciorbă la microbuz! Sau îi trimiteţi “pacheţelul” cu trenul, prin conductor?

Autor:  Sorin Stan

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns