BULETIN INFORMATIV privind activităţi şi evenimente din ziua de 12 ianuarie

Abateri în trafic / Peste 120 de sancţiuni contravenţionale aplicate participanţilor la trafic în ultimele 24 de ore

  În ziua de 12 ianuarie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în rândul participanţilor la trafic.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 29.000 de lei.

Astfel, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, poliţiştii rutieri au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut un permis de conducere, cea mai mare viteză  – de 123 km/h –  fiind înregistrată de aparatul radar amplasat pe DN2 E85,  în localitatea Oreavu, la volanul autoturismului fiind depistat un şofer din Călăraşi, în vârstă de 40 de ani.

Alte 3 permise de conducere au fost reţinute conducătorilor auto pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public.

Totodată, poliţiştii rutieri au avut în vedere nerespectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, fiind sancţionaţi contravenţional 14 pietoni şi 7  biciclişti.


Respectaţi regulile de circulaţie!

 Pentru prevenirea unor situaţii nedorite, poliţiştii buzoieni recomandă conducătorilor de autovehicule:

– înainte de a pleca la drum, să verifice întotdeauna starea tehnică a autovehiculului  şi rezerva de combustibil şi să se intereseze în privinţa condiţiilor meteo de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă

  – să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă se află în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

  – să adopte o conduită preventivă în trafic.

  – să acorde prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public,

 Atenţie la polei care apare adesea în condiţii de ger!

Sursa: IPJ Buzău

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns