Au fost prinşi la furat şi s-au ales cu dosar penale

     18cleptomani_shutterstock_d6552f319e              La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Buzău a fost sesizat de un agent de pază de la un hipermarket din municipiu cu privire la faptul că a prins un bărbat care a sustras o jucărie din magazin.

La faţa locului a fost direcţionat un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Buzău care a identificat principalul suspect – un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Buzău – asupra căruia a fost bunul reclamat ca fiind furat.

Bunul, în valoare de 45 de lei, a fost restituit reprezentanţilor magazinului respectiv.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Buzău, unde pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

   În ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, un agent de pază de la un hipermarket din municipiul Buzău a sesizat poliţia cu privire la faptul că a prins o femeie care a furat bunuri din magazin.

La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, care a stabilit că suspecta este o femeie de 56 de ani din judeţul Ialomiţa, asupra căreia au fost găsite mai multe bunuri alimentare, în valoare de 37 de lei.

Bunurile au fost restituite reprezentantului magazinului respectiv, iar pe numele femeii a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ BUZAU

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns