Apple a lansat iPad Air 2 şi iPad mini 3, precum şi două noi modele de iMac-uri

ipadApple a prezentat noi versiuni de iPad-uri, iPad Air 2 şi iPad mini 3, mai subţiri şi cu senzori tactili, şi iMac-uri, cu ecrane îmbunătăţite şi procesoare mai rapide, după ce, în septembrie, a lansat pe piaţă două modele de iPhone, cu ecrane mai mari, precum şi un smartwatch.

Cele două variante noi de tablete au o grosime de 6,1 milimetri, fiind cu 18% mai subţiri decât echipamentele originale, şi sunt disponibile în varianta, gri, argintie şi aurie. iPad Air 2 are încorporat un senzor Touch ID, creat pentru a funcţiona împreună cu sistemul de plăţi Apple Pay, prezentat în luna septembrie, relatează Bloomberg.

Modelul iPad Air 2 costă între 499 de dolari şi 829 de dolari, iar iPad mini 3 are un preţ de pornire de 399 de dolari, putând ajunge până la 729 de dolari. Cele două iPad-uri sunt disponibile pentru precomenzi începând de vineri.

De asemenea, Apple a scăzut preţurile modelelor iPad mini 2 şi iPad Air, versiunile anterioare ale noilor produse.

Sursa: mediafax.ro

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns