Activităţi şi evenimente din ziua de 22 aprilie 2015

Ţigări fără documente de provenienţă, confiscate de poliţişti

În ziua de 22 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 12 poliţie rurală Pogoanele au acţionat pe raza de competenţă pentru verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de agenţii economici.

Au fost efectuate trei controale la societăţile comerciale de pe raza localităţii Ruşetu, angajaţii acestora fiind verificaţi cu privire la modul în care îşi îndeplinesc sarcinile prevăzute de fişa postului.

În toate cele patru situaţii administratorii au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cele 400 de ţigarete au fost confiscate de poliţişti.

          

Indisciplina în trafic, sancţionată de poliţiştii rutieri / Poliţiştii rutieri au aplicat 276 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 24 permise de conducere

În cadrul activităţilor desfăşurate în ultimele 24 ore, pe raza judeţului Buzău, poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 276 de abateri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 35463 de lei.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie cu victime din rândul pietonilor.

Pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare 9 conducători auto au fost „nevoiţi” să predea permisele pentru următoarele 30 de zile. De asemenea, 70 de pietoni care au „ales” să traverseze strada prin alte locuri decât cele special amenajate au fost sancţionaţi de poliţişti.

Alte zece permise au fost reţinute pentru nererespectarea regimului legal de viteză (cea mai mare viteză fiind înregistrată în localitatea Oreavu 112 km/h ) iar celelalte pentru alte abateri constatate în trafic.

Totodată, în ultimele 24 de ore, poliţişti au întocmit un dosar penal după ce un bărbat a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism deşi nu figura în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere şi avea o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa: IPJ BUZAU

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns