Acţiune preventivă, în Dorobanţi II-Buzau

campanieisuÎn ziua de 30 iulie a.c., între orele 10.00 – 12.00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Proximitate, împreună cu studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, aflaţi în stagiul de practică, au desfăşurat o acţiune preventivă în cartierul Dorobanţi II.
Acţiunea a fost organizată în conformitate cu obiectivele Campaniei „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi” şi a Campaniei locale „Nu pica pradă tâlharilor”.
Poliţiştii de proximitate şi viitorii poliţişti au discutat cu 232 de persoane despre regulile pe care trebuie să le respecte pentru a nu deveni victime ale hoţilor, escrocilor şi ale infracţiunilor de tâlhărie.
În mod deosebit, buzoienii care locuiesc la parterul blocurilor au fost atenţionaţi să nu-şi lase geamurile deschise dacă nu se află în încăperea respectivă, întrucât infractorii pot pătrunde astfel foarte uşor în apartamente pentru a sustrage bunurile de dimensiuni mici, dar de valoare mare (bani, telefoane mobile etc.).
De asemenea, pentru a nu cădea în plasa escrocilor, locuitorilor din Dorobanţi II le-au fost prezentate şi metodele cel mai mult utilizate de către aceştia.
Poliţiştii de proximitate au instruit preventiv şi şase administratori ai asociaţiilor de proprietari şi au postat, în locuri vizibile, afişe cu mesajele campaniei „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”.

Sursa: IPJ Buzau

Partajează şi tu pe:
Facebook Twitter Plusone Stumbleupon Delicious Tumblr Linkedin Email Print
Pin It

Lasă un răspuns